Acesta poate fi unul dintre cele mai benefice momente ale umanității, una dintre cele mai importante oportunități ale umanității.
De ce?
Pentru că ne obligă, de frică, în primă fază, la sinceritate și întoarcere către sine, către cei din jurul nostru și mai ales către mediul înconjurător, cel care ne oferă feedback-ul cel mai onest despre noi toți.
Oamenii nu au nevoie să fie salvați, lumea nu are nevoie să fie salvată, planeta mamă nici atât, Mediul este cel care gestionează viața, cum ar avea nevoie de asta.
Oamenii au nevoie de un singur lucru, de o stare mai precis; au nevoie să cultive conștiența, să trăiască viața din postura de ființe libere, echilibrate, aflate în conexiune simbiotică, adică armonioasă, cu celelalte ființe, cu natura, cu planeta, cu Mediul înconjurător. Acest cuvânt „înconjurător”, alături de Mediu, este foarte elocvent, Mediul ne conține pe toți deopotrivă, toate ființele.
Revin. Oamenii nu au nevoie să fie salvați, nimeni nu are nevoie să fie ținut în raporturile bolnăvicioase și dezechilibrate ale treimii victimă-salvator-agresor.
Cu toții avem nevoie să ne cunoaștem și să ne înțelegem condiționările… și sunt, avem cu toții, nimeni nu-i scutit… apoi să le acceptăm și astfel să ne împuternicim, să ne căpătăm puterea personală mai presus de autodevalorizare și valorizare exterioară, prin ochii și feedbackul celorlalți.
Săracul de el, săracii de ei, populații întregi sunt denumite astfel, suferă, mor de foame, nu au unde locui, ce mânca, trăiesc în mizerie și dependență…săracii de ei, să-i salvăm.
De câte ori nu ne-am uitat la cineva spunând sau gândind „săracul de el”?
Unii dintre noi am trecut mai departe, alții am râs și i-am oferit “săracului” un picior în spate, alții ne-am oprit să-l salvăm din suferință și sărăcie. Cu toții prinși în același joc, în același triunghi, cu toții poziționându-ne însă cu o treaptă deasupra săracului, în clipa în care am gândit și pronunțat “săracul”.
Avem nevoie să ne poziționăm deasupra, o facem inconștient ca să putem trăi…pentru că ne comparăm tot timpul, suntem educați astfel, aceasta este una dintre condiționările noastre cele mai puternice.
Așa funcționăm.
Paradoxal, comparația este cea care ne omoară în final, ca oameni…ne îmbolnăvește la propriu…și ca societate…economia de piață funcționează având la bază comparația.
Lumea nu are nevoie să fie salvată, are nevoie să își educe conștiența, să înțeleagă că puterea personală a fiecăruia dintre noi, acea zonă în care totul este posibil…inclusiv “fericirea” – tradusă prin Stare de bine fără motiv…asta ca să mai scoatem un concept din condiționările noastre…acea zonă spuneam, există într-un singur punct. În punctul de echilibru, pe Calea de mijloc, acolo unde jocul de putere autodevalorizare-valorizare se oprește pentru că balanța este la 0.
Ce vreau să spun cu asta?
NU MAI avem nevoie să luam banii de la bogați să-i dăm săracilor, nu mai avem nevoie de “dreptate socială”, de politically correct sau de sisteme cu atotștiutori care să ne coordoneze, de sisteme comuniste, salvatori sau Maici Tereza. Oricât de dur sună, toate sunt o modalitate de a juca în continuare același joc bolnăvicios, un mod de a întreține dependențe.
NU MAI avem nevoie, am avut, ne-a folosit, asta a fost evoluția noastră până aici, în acest punct în care putem înțelege, accepta cu recunoștință, renunța și trece la nivelul următor.
Avem nevoie de educație noncompetitivă, de educație în spiritul înțelegerii proceselor naturale ale vieții… de „Educația Conştienţei”.
Aceasta și nu zburatul către alte planete este cea mai importantă sarcină, cea mai nobilă “muncă” a fiecărui om de pe această planetă. Restul vin apoi de la sine.
Avem minte… avem obligația să ne-o educăm.
Articolul reprezintă părerea autorului despre subiectul abordat și este dedicat tuturor celor care doresc să cunoască o astfel de perspectivă.
